Prieten-o

De obicei sunt calma.

Sunt atat de calma ca as putea sa levitez daca ma straduiesc putin.

Dar am intalnit o forma de bullying care m-a scos din minti. 

Indreptata catre fiica mea...

Pana aici! Aici deja se schimba tot si ma transform! Intotdeauna mi-am cautat dreptatea cand am stiut ca mi se face o nedreptate. Am invatat ca tacerea nu este o solutie si ca este important sa imi spun punctul de vedere. 

La fel o incurajez si pe fiica mea sa procedeze. Este important sa spuna mereu ce are de spus. Sa se faca auzita si sa isi sustina punctul de vedere. Cu argumente!

Mi se pare de bun simt.  Si o forma de respect pentru tine insuti sa stai drept.

Intre mine si fiica mea este o relatie minunata. Discutam fara bariere si imi spune absolut tot, iar eu incerc sa o sfatuiesc cum pot mai bine, pentru cei 8 ani ai ei. 

Dar acum m-am blocat.

N-am fost in stare sa ii spun ei ce ar fi mai bine sa faca in astfel de situatii....defapt, i-am spus dupa ce m-am descarcat. 

Impulsul a fost sa iau telefonul din mana ei, si l-am luat. Si am scris.... 

Si am aflat apoi ca mi-a stricat zen-ul o copila de 10 ani...

Eu sunt socata! Cum sa ai o asa atitudine la numai 10 ani? Cum va fi fata asta peste alti 10 ani? Cel mai probabil o persoana trista, care va crede ca stapaneste lumea (NOT!!!). Sau poate este doar un copil singur, ce cauta atentie...dar nu cu fiica mea.

Stau si ma intreb, oare parintii ei pe unde umbla? Oare ei stiu ce face copila lor? 

Ma uit siderata la ce vine in viitor. Probabil multi vor fi de profesie jmekeri, daca la 10 ani sunt asa cum sunt. 

Dar stai sa o iau cu inceputul.

Primeste fiica-mea un mesaj pe whatsapp...pe un grup de-al fetelor, prietene si colege de scoala. Se strecurase o intrusa in grup. O verisoara de-a unei fete. 

Pentru ca e mai mare, fata s-a gandit sa isi exercite superioritatea asupra celor mici si a nimerit-o fix pe micuta mea. 

Si intr-o exprimare pur mioritica, s-a gandit ea sa ii ceara fiica-mii sa o scoata din grup, ca ei ii este lene sa apese butonul. Wtf!? Adica de ce ar face cineva pentru tine ceva ce poti face singur. Cat tupeu sa ai sa consideri ca altcineva ar fi mai prejos decat tine si ar trebui sa te slujeasca?

Nu ai cum sa nu te enervezi. Este asa, ceva ce te ia pe nepregatite si te blocheaza. 

De aici a urmat un schimb de replici intre mine si ea, care m-a lasat k.o. cand imi scrie arogant Prietene-o, ca sa ma corecteze, ca am scris prieteno. 

NU, asa ceva nu poate fi real. Refuz sa cred ca avem un sistem educational atat de imbacsit, incat nici notiunile de baza, notiunile elementare nu le pot deprinde copiii. 

Mi-am invatat mereu copila sa vorbeasca frumos, sa gandeasca calm si limpede ca nu rezolva nimic daca raspunde agresiv. Agresivitatea naste agresivitate...si tot asa.

Dar acum nu stiu ce sa o invat. Cum sa ii spun ca defapt este ok sa raspunzi si tu cu aroganta, ba chiar cu agresivitate uneori, cand dai de astfel de persoane?

M-am gandit mult daca sa scriu sau nu. Dar mi-a ramas ca o greutate care ma apasa si trebuia sa o scot afara. Nu este in regula sa ramana asa si cu siguranta, de astazi, am sa ii spun copilei ca e bine sa riposteze si ea. 

Voi ce spuneti? Cum ati proceda in locul meu? Voi ce i-ati spune unui copil care s-ar confrunta cu astfel de mesaje?

Las si conversatia integrala, pentru ca este cumva, ceva de noaptea mintii...