Din amintiri

Va povesteam ca scriu de mult, de foarte demult...sa fie putin peste 30 de ani 😉

Doar ca pe vremea aceea nu aveam luxul de a scrie pe un "device", nu dom'le, noi scriam de mana. Mult! Sa fie de ajuns si pentru generatiile viitoare, care probabil in curand vor scrie cu puterea gandului...

Asa, spuneam ca mi-a placut atat de mult sa scriu si sa citesc, incat mai tarziu, la liceu, am fost primul elev din istoria scolii care a luat de la biblioteca Minulescu. Trebuia sa ii vedeti fata bibliotecarei...un de-li-ciu!

Asa piezis se uita bibliotecara, incat nu-i venea sa o scoata de pe raft. Credea, probabil, ca o pacalesc sau ii fac vreo farsa. In fine, chiar am si returnat-o, desi nu cred ca ii simtea cineva lipsa.

Evident ca nu scriam vreo capodopera prin 1992, dar scriam ceva, faceam un efort intelectual.

Acum, recitind unele poezii, care au supravietuit timpului, imi dau seama si de ceea ce ma influenta cand scriam cate ceva. Eee..acum am evoluat, deh! Am devenit si autocritica, pe principiul "Ce-a vrut sa spuna autorul?" - ca sa divaghez putin de la subiect: Doamne ce mai uram intrebarea asta in scoala!!!!

La naiba! Spunea ce voia el sa spuna - dar totusi, faceam niste analize pe text ataaaat de mishtooo, ca mi le lua profesorul sa le dea exemplu 😎.

Bun, sa revenim la chestii serioase.

 

Scriam mult despre soldati. Pai da, acum fac legatura cu faptul ca doar ce trecusem printr-o Revolutie pe care mi-o amintesc perfect - eram clasa I. Tata era cadru militar, a plecat in decembrie si a mai venit acasa in februarie...cam greu pentru un copil sa uite. 

Scriam despre animale si munca campului. Doh! Am crescut la tara la bunici. Am avut parte de o copilarie minunata, pe care mi-as dori sa o aiba acum copiii mei. Dar acum, ei au device-uri, chiar si cand merg la tara. Am promis ca ii iau fiica-mii incarcatorul 😈.

Scriam despre mama. Eeee, aici e cam complicat (It's complicated, cum ar zice Facebook). Cu monstrul asta emotional inca nu sunt gata sa ma lupt...adica l-am identificat, stiu ca e acolo intr-un colt, la panda. Dar inca nu pot sa il scot. Asa ca aici puteti sa imi spuneti voi oare de ce scriam? Pssst! Am rubrica de comentarii la final...scrieti acolo.

Si scriam despre luna, stele, noapte....aici chiar nu stiu ce-o fi vrut sa zica autorul 😐. Mnah, au si scriitorii nebuloasele lor. Csf, ncsf! 

Acum ca m-am pornit, cine stie cand urmeaza si o carte? Nu sti cum ma loveste inspiratia si intr-o noapte intru in flux si scriu inconstient. 

Atat de mult imi doresc sa sciu o poveste pentru copii...am inventat acum mult timp un personaj pentru fetita mea. Dl. Negrila - poneiul care nu stia sa rada. Si de atunci, cam toate povestile ei sunt cu si despre Dl. Negrila. Daca as aduna intr-o carte tot ce am inventat pentru ea, i-as dedica-o ei cu siguranta. Sa fie cadoul meu atemporal pentru ea. 

Desigur, personajul a aparut in urma unei pasiuni costisitoare a copilei pentru poneii My Little Pony - God! Am avut peste 70 de ponei! Prietenii stiu de ce...

Advice: daca aveti copii feriti-i de ponei, sunt periculosi pentru buzunar.

In fine, am vrut doar sa vedeti ca nu e gluma...am scrisul in sange si asta este atat de minunat. In cuvinte poti pune tot ceea ce nu poti sa spui prin vorbe. Cuvintele nu mint, ele transmit emotii si vibratii. 

Astazi a fost despre copilarie, trecem curand la lucruri mai serioase 🙈

Pe post de noapte buna, va las acum o poezie de atunci. Enjoy!

 

P.S. Poeziile au supravietuit datorita unei bunici pasionate de scris, care a avut grija sa le culeaga de pe foi si de prin caiete, si sa le stranga la un loc. 💖